De-oi lua-o razna vreodata, va anunt de pe acum unde ma veti gasi: in tren!!! Pentru cine va dori sa ma caute si sa afle cum ma manifest in asemenea situatii, pot anunta si ruta: Ploiesti-Medias. Si notati tot ce vedeti, va rog, filmati-ma, orice, sa stiu si eu ce si cum fac, asta in cazul in care mi-oi reveni vreodata. Ca ma scot din minti intarzierile trenurilor si tare mi-e ca, din rapidul sau acceleratul cu care bat drumul Ardealului din cand in cand, voi ajunge s-o iau de nebuna pe campii. Si scumpe-s biletele, nu gluma! Insa nicio singura data nu am ajuns la timp. Fara intarziere. Si vorbesc aici de 60, 80, pana la 120 de minuteeeee! Atatia nervi nu mi-a facut nici profa de chimie din liceu, nici cea de fizica, nici macar soacra-mea n-a fost in stare de asemenea performante. Nu stiu ce-i de facut, dar tot caut modalitati de a-mi petrece cele 6-7 ore de mers cu trenul intr-o maniera nu neaparat placuta, cat CALMA.
Weekendul trecut mi-am facut curaj. Gata, plec spre casa! Aleg un intercity, sa fiu “doamna”. Ei, ti-ai gasit! Singurul castig a fost o carte citita. Ca tacamul sa fie complet, m-a enervat si finalul ei. Murise eroina principala!! Data viitoare, cred ca aleg “Povesti adevarate”, ca acolo totul se termina cu bine si “viata e roz si roz este lumea toata” (traiasca Jojo!).
Am ajuns acasa cu 70 de minute intarziere. M-astepta saraca mama cu bratele deschise in gara, iar mie-mi venea sa ma urc pe tren si sa cant ca o privighetoare:
“Cu sumanul si caciula,
Sunt roman, traiesc ca …,
Romanieeee, tara hotilor!”
Pana la urma, cred ca tot o fac! Sa iau oare reportofonul cu mine?