Binecuvantata este ziua de vineri, cand vin cu atata elan acasa pentru somnul prelungit de amiaza. Si cand exact la 15,45 asistenta dentistului din cabinetul de deasupra incepe a-mi tropai in cap cu tocurile ei tampite. Femeia aia e fenomenala. Zi de zi aceeasi poveste, cand mi-e mie somnul mai dulce. De multe ori ma gandeam ca e nesimtita. Chiar nu-ti dai seama ca cel de jos o ia razna? Pentru prima data, azi i-am strigat din baie: “Duduie, ma spargi cu tocurile alea!”… Ceva efect a avut, ca zgomotele parca s-au diminuat. Acu’ imi pregatesc repertoriul pentru zilele urmatoare. De n-oi urla, pana le traumatizez toti pacientii!
In alta ordine de idei, vad ca-s tot mai multi copii pe site. In poze, normal. Lupt sa-l conving pe Cristo sa ma lase sa postez o fotografie de-a lui, avea vreo 4 anisori. E bestiala! Are niste sandale la purtator… caz de targa, nu alta!
M-am trezit cu gandul la un tort. Mare, bun, numai al meu! Asemanator cu cel din poza. Era al lui Claudiu (iubitul meu de la un an si jumatate) si se pare ca l-am batut atunci, de ziua lui. Dar era tare bleg, cred ca o cerea permanent (bataia!).
Urmeaza doua zile fara trezit la 4 dimineata. Uraaaaaaaa! Sa nu ma sunati, ca dorm pana ma satur (aviz amatorilor)…